Pelerinaje, excursii, ieșiri, urcuș duhovnicesc în România
HRISTOS A ÎNVIAT!
Manastirea Bogdana pe video.crestinortodox.ro
Manastirea Bogdana - Radauti de Geo_Trofin
Prea Sfântă Stăpână de Dumnezeu Născătoare, cea care cu trupul de la pământ la Cer ai fost luată și ai șezut de-a dreapta Scaunului măririi lui Dumnezeu, arătându-te mai înaltă decât Heruvimii și mai Sfântă decât Serafimii, cea care în locul Prea Sfântului și de Viață Începătorului tău trup ne-ai lăsat nouă preacucernicul, închinatul și ca focul de luminosul tău Cinstit Brâu, tămăduitor a toată boala, vindecător a toată neputința și de moarte izbăvitor, tămăduiește pe robul tău (numele) de bolile sale trupești și sufletești și înviază-l sufletește pe dânsul prin harul și puterea acestui preacurat și de viață purtător Brâu, spre slava și cinstea Unuia Născut Fiul Tău, cu care binecuvântată și preamărită ești în vecii vecilor. Amin!
- puteți trimite pomelnice fără bani, veți fi pomeniți la Sfintele Slujbe timp de 3 zile, după îndeplinirea dorințelor trimiteți scrisori de mulțumire la următoarea adresă:
Sfânta Mănăstire VATOPEDI, Sfântul Munte Athos, Careia 63086 Shimonah Vasile Vatopedinul Greece.
4 membri
19 membri
9 membri
2 membri
1 membru
1 membru
1 membru
1 membru
1 membru
1 membru
1 membru
1 membru
1 membru
1 membru
1 membru
Se încarcă feed-ul
In orice pelerinaj ati merge sa aveti la dumneavoastra:* un pachetel de mancare* o umbrela* niste schimburi* niste haine mai groase chiar si pe timp de vara (sunt unele zone unde este frig si vara in special noaptea)* niste medicamente (de stomac, de dureri de cap, antivirale)* o carte* pomelnice gata facute sau foi albe pe care sa faceti din masina pomelnicele pentru a castiga timp* un telefon mobil* un ceas* bani ches* card bancar (in caz de ramaneti fara bani, sa va poata trimite cineva de acasa prin banca pe card)Alte lucruri utile:* sa mergeti cu grupul* daca doriti sa mergeti undeva sa anuntati conducatorul grupului pentru ca sa nu va pierdeti* sa faceti de acasa sau din masina pomelnicul* sa respectati rugamintile conducatorul de grup pentru o buna incadrare in timp (la orele de masa sau la cazari)* sa nu fiti "Gica Contra"* sa fiti atenti la incadrarea dumneavoastra in timp. Vi se va da un timp de sedere la manastire. Sa nu depasiti timpul. E urat cand asteapta un autocar…Continuare
Cuvinte cheie : folos, duhovnicesc, turist, relaxare, manastiri
Începută de Iordăchescu Constantin. Cel mai recent răspuns de Mihaela Mazare Dec 21, 2011.
Se încarcă feed-ul
Se încarcă feed-ul
Eşti deconectat/ă de la chat. Conectează-te pentru a te alătura pe chat.
Înregistrează-te pentru chat pe Tanar Pelerin.
Decembrie 8, 2011 la 6pm spre August 31, 2012 la 7pm – TANAR PELERIN
Rețeaua ”Tânăr Pelerin” a luat ființă pe data de 8 noiembrie 2009 din inițiativa d-nului C. Iordăchescu fost vicepresedinte A.S.C.O.R. Filiala București. Ocrotitorii cerești ai rețelei ”Tânăr Pele…
Organizat de către Mihaela Mazare | Tipul : regulament, tanar, pelerin
Mai 9, 2012 la 6pm spre Mai 19, 2012 la 7pm – Bucuresti
Scopul principal al excursiei este vizitarea Salinei. Aici vom sta in jur de 3 ore. Sunt binecunoscute efectele pozitive ale salinei asupra organismului. Salina de la Slănic Prahova este cea mai mare…
Organizat de către Iordăchescu Constantin | Tipul : pelerinaj, iesire
Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătosul / păcătoasa! Amin.
Iordăchescu Constantin a postat un eveniment
toboc florica participă la evenimentul utilizatorului Mihaela Mazare
Se încarcă feed-ul
Tanar Pelerin este o reţea socială
© 2012 Created by Iordăchescu Constantin.
Oferit de
.
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor